Ceaţă

RISCUL CEȚURILOR PUTERNICE  ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Aspecte generale. Ceaţa este un fenomen meteorologic care se formează în stratul de aer din vecinătatea solului.

Se compune din picături foarte mici de apă sau cristale de gheaţă, cu dimensiuni microscopice, care plutesc în aer şi reduc vizibilitatea orizontală sub 1 km.

Ceaţa se poate forma atunci când aerul este saturat în vapori de apă la temperaturi de la +5 şi pînă la -5ºC şi o viteză a vântului de 1 – 3 m/s. Dacă în aer există numeroase nuclee de condensare (fum, praf, etc.) atunci condensarea se poate produce şi la valori ale umidităţii relative sub 100%, ceea ce explică frecvenţa ceţei în aerul impurificat al oraşelor.

În Moldova ceţurile se semnalează destul de frecvent, îndeosebi în perioada rece a anului – din octombrie şi până în luna martie (în medie 20–45 zile).

În perioada rece a anului predomină ceţurile advective, formate în rezultatul advecţiei aerului cald şi umed, care pătrunde de pe Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră pe suprafaţa răcită a teritoriului republicii.

În perioada caldă a anului (aprilie – septembrie) ceţurile se semnalează mai rar (în medie   2–10 zile), deoarece aerul care pătrunde din afara teritoriului este mai rece faţă de temperatura suprafeţei active, iar încălzindu-se, el se îndepărtează de la punctul de rouă.

Transformarea mai rapidă a maselor de aer în perioada caldă contribuie la predominarea ceţurilor radiative. Ele apar în rezultatul răcirii radiative a aerului în orele nocturne şi de dimineaţă pe timp cu nebulozitate neînsemnată, vânt slab şi umiditate relativă înaltă.

Sub acţiunea comună a doi factori – advectiv şi radiaţional – se formează ceaţa mixtă (advectiv–radiativă).

Toate tipurile de ceţuri se formează în rezultatul răcirii aerului, ca urmare se măreşte umiditatea relativă a lui până la starea de saturaţie cu vapori de apă.

Altă cauză, care contribuie la creşterea umidităţii relative, este mărirea umidităţii absolute a aerului. În acest caz la atingerea saturaţiei aerului cu vapori de apă are loc apariţia ceţurilor de evaporare.

Datorită varietăţii mari a suprafeţei active pe teritoriul republicii se observă o repartizare foarte neuniformă a numărului de zile cu ceţuri, cât şi a duratei lor.

Cele mai frecvente ceţuri sunt pe formele înalte de relief datorită răcirii aerului la ridicarea lui pe versanţi. Pe cele mai înalte forme de relief din republică numărul anual de zile cu ceaţă constituie peste 40 – 50.

Tot aşa număr de zile în medie pe an cu ceaţă se semnalează şi în sud – estul republicii – în apropierea limanului Nistrului, determinat de pătrunderea vânturilor de pe liman în perioada rece a anului.

Pe parcursul anului ceţurile cele mai frecvente sunt în luna decembrie (6 – 11 zile), iar cele mai rare – în iulie.

Vara (iunie – august) numărul de zile cu ceaţă este foarte mic sau poate lipsi cu totul.

Durata ceţurilor, ca şi numărul de zile cu ceaţă pe teritoriul republicii se caracterizează printr-o varietate mare, oscilând între 160 şi 430 ore pe an.

Un interes mare prezintă intensitatea ceţurilor, deoarece de acest parametru depinde activitatea normală a transportului.

Vizibilitatea este indicele intensităţii ceţii. Ceţurile cu vizibilitatea mai mică de 50 m sunt rare – 1–2 ori pe an; de obicei vizibilitatea variază între 200 şi1000 m.

Ceaţa prezintă importanţă meteorologică în sensul că micşorează insolaţia, reduce evapotranspiraţia, diminuează radiaţia efectivă şi deci răcirea excesivă a solului şi a plantelor, micşorând pericolul de îngheţ în anotimpurile de primăvară şi toamnă.

 

Aspecte de risc. Ceaţa constituie şi un fenomen atmosferic deosebit de periculos. Această afirmaţie pare neverosimilă, deoarece ceaţa este previzibilă, se formează cu viteză moderată şi nu declanşează careva energii.

Şi totuşi, în cazul când vizibilitatea orizontală scade până la câteva zeci de metri, ea creează dificultăţi considerabile atât pentru navigaţia aeriană, maritimă şi fluvială, cât şi pentru transporturile rutiere, feroviare şi electrice.

În astfel de condiţii, numărul accidentelor de circulaţii creşte foarte mult, ceea ce atrage după sine sporirea corespunzătoare a pierderilor de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale.

Picăturile de ceaţă, căzând pe obiectele materiale aflate sub cerul liber, contribuie la diminuarea stării lor şi la corozia metalelor. Ceţurile contribuie la creşterea poluării aerului în oraşele mari acumulând produsele emise de întreprinderile industriale. Tocmai de aceea englezii au numit-o ˝smog˝, adică ˝smoke˝ (fum) şi ˝fog˝ (ceaţă).

În repetate rânduri, amploarea fenomenului a devenit catastrofală, înregistrându-se consecinţe cu adevărat dramatice.

Perioada dintre 24 ianuarie şi 14 februarie 1899 s-a remarcat prin gravitatea efectelor smogului suportate de londonezi. Ea sa soldat cu circa 3000 de decese.

Urmări şi mai grave a avut smogul produs la Londra între 4 şi 9 decembrie 1952 când peste 4 000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza smogului, iar numărul internărilor în spitale pentru afecţiuni ale căilor respiratorii şi sistemului circulator a fost de 4 ori mai mare.

Asemenea cazuri au fost semnalate pe parcursul secolului XX şi în aşa ţări ca Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Belgia etc.

În Republica Moldova ceţurile cu vizibilitatea de 50 m şi mai puţin sunt destul de rare, frecvenţa lor nu întrece 1% din numărul total de ceţuri. Frecvenţa ceţurilor cu vizibilitatea mai mică de 100 m pe o mare parte a republicii constituie 2 – 9%.

Măsurile de diminuare şi combatere a ceţii.

Acţiunea de diminuare a efectelor ceţii în general şi a ceţii urbane în special, presupune mai întâi de toate o cunoaştere profundă a fenomenului.

A lupta cu ceaţa înseamnă, în primul rând, a reduce la minimum emisia de impurităţi antropice.

În situaţiile când ceaţa acoperă pistele unor aeroporturi importante, pot fi utilizate anumite metode de combatere a ei. Acestea, până în prezent, nu sunt nici ieftine şi nici foarte eficiente.

Printre metodele de combatere a ceţei se numără:

-încălzirea aerului din apropierea suprafeţei terestre;

-împrăştierea în ceaţă a unor substanţe higroscopice (pentru contopirea picăturilor care o alcătuiesc);

-emiterea unor unde sonore (care favorizează contopirea şi precipitarea picăturilor de apă din ceaţă);

- însămânţarea cu dioxid de carbon solid a ceţurilor cu picături suprarăcite sub -4ºC (pentru îngheţarea şi precipitarea acestora).