STAȚIA METEO CEADÂR-LUNGA LA CEI 10 ANI ÎN NOUL SEDIU
Astăzi, 20 iunie 2023, Stația meteorologică Ceadâr-Lunga aniversează 10 ani de la inaugurarea noii clădiri și a echipamentului automat de observații. La evenimentul festiv au participat conducerea Serviciului Hidrometeorologic de Stat, asistată de conducătorii altor stații meteo din regiune. În calitate de invitați au onorat evenimentul reprezentanții administrației publice locale, mass-media (presa locala si Moldova 1) și altor instituții publice desconcentrate.
Evenimentul a fost deschis de șeful stației dl Dmitri Marinov, care a menționat importanța cunoașterii condițiilor meteo în contextul schimbărilor climatice de ultimă oră, dar și valoarea observațiilor pentru regiune și implicit pentru întregul sistem meteorologic global.
În continuare, reprezentanții autorității locale dl Anatoli Topal, primar al mun. Ceadâr-Lunga și dl Gheorghe Radov, șef al administrației raionului Ceadâr-Lunga au remarcat utilitatea și eficiența acestei stației meteorologice în zona administrativ-teritorială, în special în procesul de prognozare agrometeorologică și evaluare a impactului fenomenelor meteo asupra recoltei.
Cu mesaj de felicitare a venit dl Chiseev Nicolae, reprezentant al companiei de construcții „Amborio SRL”, care a mulțumit angajaților stației pentru acuratețea și chibzuința cu care au întreținut edificiul.
Reprezentantul Direcției regionale pentru situații excepționale dl Mihail Vataman, de rând cu alți invitați - reprezentanți ai serviciilor publice desconcentrate au adus omagii de felicitare, apreciind nivelul de cooperare în situații de producere a fenomenelor meteorologice, cu toate instituțiile din raion.
Primele observațiilor meteorologice în zonă au fost lansate în vara anului 1956. Inițial, observatorii meteorologi, în condiții dificile și cu echipamente minime, deserveau aeroportul de curse locale Ceadâr Lunga. Începând din vara anului 2013, prin Proiectul Băncii Mondiale, mun. Ceadâr Lunga a fost dotat cu echipament automatizat de observații de ultimă generație și sediu încăpător pentru activitatea observatorilor. În ultimii ani stația a fost dotată cu echipament agrometeorologic automatizat, unitate de transport specializată și alte utilaje electronice de deservire. În anul 2022, a fost redeschis postul hidrologic pe râul Lunga, sistat în anul 2010.
Informația operativă şi de regim obţinută ca urmare a observațiilor efectuate la stațiile meteorologice din toată țara este utilizată pentru prognoze și avertizări privind declanşarea fenomenelor meteorologice periculoase. Aceste date sunt ulterior transmise factorilor de decizie, populaţiei, agenților economici și utilizate în procesul decizional pentru studierea regimului meteo-climatic şi hidrologic și schimbul mondial de date în cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale, la care Republica Moldova este parte.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat dispune de un sistem unic de observații, raportat la standardele şi normele Organizaţiei Meteorologice Mondiale, şi este în prezent singura sursă care oferă prognoze și avertizări privind fenomenele meteorologice periculoase pe teritoriul ţării.
În scopul corespunderii standardelor internaționale, în cadrul instituției se întreprind măsuri pentru dezvoltarea, optimizarea şi modernizarea în continuare a reţelei de observații meteorologice, hidrologice, agrometeorologice cu suportul financiar al Guvernului Republicii Moldova și al partenerilor de dezvoltare.
![]() |
![]() |
![]() |