24 °C Chișinău
  • Baltata
  • Balti
  • Bravicea
  • Briceni
  • Cahul
  • Camenca
  • Ceadir-Lunga
  • Chișinău
  • Codrii
  • Comrat
  • Cornesti
  • Dubasari
  • Falesti
  • Leova
  • Ribnita
  • Soroca
  • Stefan-Voda
  • Tiraspol

Caracterizarea condiţiilor meteorologice şi agrometeorologice din a doua decadă a lunii decembrie 2022

În decada a doua a lunii decembrie pe teritoriul țării s-a semnalat vreme neomogenă după regimul termic și cu precipitații. Temperatura medie decadică a aerului a constituit -0,9..+3,6ºС, fiind cu 1,4-3,7ºС mai ridicată față de normă și se semnalează în medie o dată în 2-5 ani.  Temperatura maximă a aerului pe parcursul decadei a urcat până la +17ºС (SM Ceadâr-Lunga, Cahul), ceea ce în această decadă se semnalează în medie o dată în 30 ani. Temperatura minimă a scăzut până la  -11ºС (SM Ceadâr-Lunga).

Suma precipitaţiilor căzute în decursul decadei a constituit pe teritoriu în fond 10-27 mm (100-250% din norma decadică), doar izolat au căzut 8-9 mm (75-90% din norma decadică). 

 

 

Potrivit regiunilor țării cantitatea de precipitații a fost repartizată astfel:

  • nord –  8-20 mm (80-250% din norma decadică);
  • centru – 8-16 mm (75-150% din norma decadică);
  • sud – 12-27 mm (110-250% din norma decadică).

În unele zile ale decadei izolat în jumătate de nord a țării s-a semnalat stratul de zăpadă,  grosimea acestuia pe platformele meteorologice nu a depășit 1-7 cm.

De asemenea pe parcursul decadei s-au semnalat ceţuri, depuneri de chiciură şi polei, intensificări ale vântului de până la 17 m/s (SM Ceadâr-Lunga).

Comparativ cu decada a doua a lunii decembrie 2021, temperatura medie a aerului pentru această decadă a fost cu 0,5-2,0ºС mai ridicată și precipitații au căzut mai puține (cu 5-30 mm).

Condițiile meteorologice în decursul decadei au fost în general favorabile pentru iernatul culturilor de toamnă şi plantaţiilor multianuale.

Temperatura minimă a solului la adâncimea nodului de înfrăţire a culturilor de toamnă (3 cm) în decursul decadei a scăzut până la 0..-4ºC, fiind mult mai ridicată faţă de valorile critice (-15ºC).

Solul în majoritatea zilelor decadei a fost dezghețat. În ultima zi a decadei adâncimea de îngheţ a solului a constituit 2-10 cm.

Plantațiile multianuale și podgorii. Plantaţiile multianuale pe parcursul decadei s-au aflat în stare de repaus vegetativ.