-1 °C Chișinău
  • Baltata
  • Balti
  • Bravicea
  • Briceni
  • Cahul
  • Camenca
  • Ceadir-Lunga
  • Chișinău
  • Codrii
  • Comrat
  • Cornesti
  • Dubasari
  • Falesti
  • Leova
  • Ribnita
  • Soroca
  • Stefan-Voda
  • Tiraspol

Istoria Serviciului

Istoria creării Serviciului Hidrometeorologic de Stat al Republicii Moldova îşi are începutul de la primele observaţii meteorologice efectuate în Chişinău în anul 1844. După 30 de ani a fost organizat primul post hidrologic pe r. Nistru în Tighina (1878). În aceeaşi perioadă au fost începute observaţiile meteorologice în 5 puncte ale ţării: Briceni (1887), Soroca (1890), Comrat (1892), Ploti (1894) şi Tiraspol (1898).

La începutul secolului XX observaţiile meteorologice staţionare se  efectuau  la  11  puncte,  iar cele hidrologice – la 6. Însă la majoritatea staţiilor şi posturilor observaţiile aveau caracter epizodic,  fiind  deseori  întrerupte de acţiunile militare din timpul I-lui şi celui de-al II-lea război mondial.

În  octombrie  1944 a  fost organizată  Direcţia   Serviciului Hidrometeorologic a Republicii Moldova, care a asigurat în continuare o dezvoltare planificată a observaţiilor hidrometeorologice în ţară. În acelaşi an, în structura Direcţiei a fost organizat Biroul Meteorologic cu grupuri de prognozare meteorologică şi hidrologică. În Biroul Meteorologic s-a desfăşurat şi o vastă activitate atît cu privire la evaluarea metodologiei utilizate de către Institutul Central de Prognozare din Moscova şi adaptarea ei la condiţiile Republicii Moldova, cît şi la elaborarea unor metodologii noi. Un merit deosebit îi aparţine lui P. Panteleev, care a condus această  subdiviziune  pe  parcursul  mai  multor  ani. Actualmente sunt utilizate mai mult de 10 metode elaborate de el pentru prognozarea locală a fenomenelor (ploi torenţiale, vijelii, oraje, grindină etc.). O parte din aceste metode se folosesc pe larg pentru prognozare nu doar în Republica Moldova, dar şi peste hotare.

Grupul de prognoze hidrologice a elaborat metodici de prognozare hidrologică pe r. Nistru şi r. Prut. În 1950 a fost emisă prima prognoză a viiturilor pluviale, iar în 1953 – prognoza volumului de scurgere a viiturilor pluviale.

În perioada postbelică a început restabilirea intensivă a staţiilor şi posturilor de observaţie care au funcţionat anterior şi deschiderea noilor posturi, inclusiv organizarea unor noi genuri de observaţii.

În anul 1946 în Chişinău a fost realizat primul sondaj aerologic. Pe parcursul mai multor ani sondarea atmosferei a fost efectuată episodic, dar odată cu deschiderea Staţiei Aerologice Chişinău în 1957 acest proces a devenit unul constant.

În 1953 se deschide staţia de bilanţ hidric, iar în 1957 se deschide staţia hidrologică pe bazinul de acumulare Dubăsari.

În 1954 au început observaţiile asupra componentelor bilanţului radiativ.

Pentru   asigurarea  ecesităţilor  sectorului  agrar  se  dezvoltă  intens  reţeaua    de  observaţii agrometeorologice, îndeosebi pentru determinarea rezervelor de umiditate în sol (de la 3 puncte de observaţii în 1947 la 24 puncte în 1963).

La mijlocul  anilor 50 reţeaua hidrometeorologică a ţării a atins o densitate optimală pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Dezvoltarea  reţelei  hidrometeorologice a  necesitat  asigurare  metodologică  continuă, fiind elaborate un şir de lucrări de generalizare a materialelor observaţiilor hidrometeorologice. În acest scop în 1956 a fost organizat Observatorul Hidrometeorologic (reorganizat în 1982 în Centrul Hidrometeorologic), care asigura dirijarea metodică a reţelei de observaţii, înzestrarea ei cu utilaj şi echipament, dezvoltarea noilor tipuri de observaţii, generalizarea materialelor de observaţii sub formă de rapoarte lunare, anuare, îndrumare, dar şi prin îndeplinirea unei serii de cercetări ştiinţifice. Printre lucrările finale ale Observatorului se numără monografiile: „Климат Молдавской ССР”, „Климат Кишинева”, „Агроклиматические ресурсы Молдавской ССР”, „Агроклиматический справочник Молдавской ССР”, „Метеорологические стихийные явления на Украине и Молдавии” ş.a., realizate în colaborare cu Institutul de Geografie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Organizarea metodică a observaţiilor, analiza şi generalizarea datelor hidrometeorologice, elaborarea  şi  implementarea   prognozelor   erau   efectuate   de   specialişti  de  calificare  înaltă – A. Krivopleas,    P. Sineavschi,    G. Ceban,   G. Bevza,   N. Cotova,   V. Sivun,   G. Lasse,   T. Şevcun, D. Soloviova.

La    crearea    şi   dezvoltarea   Serviciului  au    contribuit   fructuos          conducătorii  –   P. Agheev, A. Prihodico, E. Petrov, V. Petrov, A. Kotlearov, V. Sofroni, V. Cazac.

Primele observaţii asupra poluării mediului ambiant în Republica Moldova au fost realizate în 1950 prin organizarea studiilor cu privire la regimul hidrochimic al două rîuri în 5 puncte. În prezent volumul acestor lucrări a crescut considerabil. Observaţiile se realizează pe 13 rîuri în 32 de puncte, pe 42 de secţiuni, şi în 3 bazine de apă după 45 de indici. Începînd cu 1976 este organizat controlul asupra calităţii apelor de suprafaţă după 5 indici hidrobiologici.

Observaţiile asupra poluării aerului atmosferic au început în or. Chişinău în 1969 la 3 puncte staţionare după 4 indici şi treptat s-au extins atît în ceea ce priveşte numărul punctelor de observaţii, cît şi a componenţilor determinaţi. În prezent, aceste observaţii se efectuează după 7 componenţi în puncte staţionare din 4 oraşe ale ţării. De asemenea, din 1979 au început lucrările de întocmire a prognozelor privind poluarea aerului atmosferic.

Ca urmare a utilizării în agricultură a diferitor substanţe chimice, a apărut necesitatea controlului calităţii solului pe terenurile agricole privind conţinutul în acesta al pesticidelor. Aceste lucrări încep în 1976 prin organizarea laboratoarelor de observaţii asupra poluării solului, care în prezent realizează analize ce cuprind practic toate zonele din ţară unde se aplică substanţe chimice.

Odată cu obţinerea independenţei de către Republica Moldova, devine independent şi Serviciul Hidrometeorologic de Stat. În 1994 Serviciul devine membru al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), membru al Consililului Internaţional pentru Hidrometeorologie al statelor CSI, participă în cadrul programelor internaţionale (Convenţia-cadru ONU privind schimbările climatice, Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, Convenţia privind poluarea transfrontalieră a aerului la distanţe mari, Convenţia ONU privind combaterea deşertificării).

Începînd cu 2001, a fost elaborat un plan de perspectivă, care prevede dezvoltarea şi consolidarea potenţialului Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Pentru a atinge acest deziderat, cu ajutorul financiar al Guvernului, Fondului Ecologic Naţional, dar şi al unor instituţii internaţionale, au fost efectuate activităţi importante privind modernizarea şi optimizarea principalelor subdiviziuni de producţie ale Serviciului, inclusiv a Reţelei naţionale de observaţii. Au fost procurate şi instalate staţii meteorologice automate pentru toate staţiile meteorologice, utilaj modern pentru mai multe posturi hidrologice şi hidrochimice.

Schimbările social-economice din ţară au impus Serviciul să efectueze studii de marketing şi să încheie contracte cu structuri comerciale, asociaţii de acţionari şi alţi agenţi economici – potenţiali utilizatori ai informaţiei hidrometeorologice.