Caracterizarea climatică şi agroclimatică a iernii

pe teritoriul Republicii Moldova

          Începutul sezonului de iarnă în Republica Moldova se consideră trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºC în direcţia scăderii ei, cea ce se semnalează în medie în intervalul 28 noiembrie (Briceni) şi 13 decembrie (Cahul). Însă, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, data înstaurării iernii în unii ani se poate abate esenţial de la data medie. Cea mai timpurie iarnă pentrutoată perioadă de observaţii instrumentale în cea mai mare parte a teritoriului republicii s-a instaurat  la 9 noiembrie a.1988. Durata medie a sezonului de iarnă nu este mare şi oscilează în teritoriu de la 80 de zile în sudul republicii pînă la 100 de zile la nordul ei. Dar sînt ani, în medie o dată în 10 ani pentru raioanele de nord şi o dată în 4 ani pentru restul teritoriului, cînd în genere nu se semnalaează trecerea stabilă a temperaturii aerului prin 0ºC în direcţia scăderii ei.

          Temperatura medie a aerului pe parcursul iernii în teritoriu constituie de la 1,2ºC frig pînă la 3,3ºC frig. Cea mai rece a fost iarna anilor 1953-1954, cînd temperatura medie a aerului a fost de 8-9ºC frig, fiind cu 6-7ºC sub valorile normei. Ñea mai caldă a fost iarna anilor 2006-2007, cînd temperatura medie a aerului a constituit 1-3ºC căldură şi a depăşit norma cu 4-5ºC. Pe parcursul întregii perioade de observaţii instrumentale cea mai joasă temperatură a aerului în sezonul de iarnă s-a semnalat pe 20 ianuarie 1963 – 35,5ºC frig (s. Brătuşeni, r-ul Edineţ), iar cea mai ridicată – 23,3ºC căldură (Tiraspol) pe 26 februarie 1990. Instabilitatea temperaturii aerului în sezonul de iarnă este una din cele mai specifice trăsături ale climei Moldovei.

          Cea mai rece lună a iernii este ianuarie, temperatura medie lunară a ei constituie în teritoriu 3-5ºC frig.

          Pe parcursul sezonului de iarnă pe teritoriul cad în medie 85-110 mm precipitaţii, sau 16-20% din suma medie anuală. Precipitaţiile cad preponderent în fază mixtă – sub formă de ploaie şi zăpadă, maxima lor zilnică a atins 50-70 mm.

Pe teritoriul Republicii Moldova stratul de zăpadă (cînd este acoperit de zăpadă mai mult de jumătate din împrejurimile vizibile) se stabileşte pretutindeni către sfîrşitul primei decade a lunii decembrie. Însă, în unii ani stratul de zăpadă se poate forma doar în a doua jumătate a lunii ianuarie (aa.1959, 1960).

          Stratul de zăpadă stabil (care se menţine nu mai puţin de o lună) se formează în peste 50 % din ierni doar în raioanele de nord şi nord-est , iar în restul teritoriului republicii el se semnalează rar (în 15-50% ani). Cea mai îndelungată perioadă de menţinere a stratului de zăpadă a fost în iarna anilor 1995-96. Stratul de zăpadă s-a menţinut pe parcursul întregului sezon de iarnă.

          În legătură cu moinele destul de frecvente grosimea stratului de zăpadă pe teritoriul republicii este nu prea mare. Grosimea medie din valorile maxime decadice a stratului de zăpadă pe parcursul iernii în sectoarele deschise constituie 10-20 cm, în cele protejate de vînt – 10-15 cm. Ñea mai mare grosimea decadică a stratului de zăpadă în teritoriu a atins 89 cm (Briceni, decada a doua a lunii martie a.1973).

          Iarna, solul de obicei în repetate rînduri îngheaţă şi se dezgheaţă, îngheţul stabil se semnalează doar în cele mai reci ierni. Adîncimea de îngheţ a solului nu depăşeşte 1 m.

Pentru sezonul de iarnă sunt specifice astfel de fenomene atmosferice ca ceţurile (în medie pe terituriu 18-25 zile), viscolele (în medie 4-9 zile), depunerile de polei şi chiciură (în medie 10-18 zile) şi gheţuşul (în medie 30-50 zile).

          Dintre fenomenele meteorologice stihinice cel mai mare pericol îl prezintă ninsorile puternice, (în medie o dată în 2 ani), viscolele ( în medie o dată în 5 ani), depunerile de polei şi chiciura (în medie o dată în 3 ani).

          Pe teritoriul Republicii Moldova în general sunt condiţii satisfăcătoare pentru iernarea culturilor de toamnă,  culturilor pomicole şi viţa de vie.

          În anii cu iarnă blîndă pentru culturile ce iernează sînt periculoase moinele. Moinele pe teritoriul republicii sînt fenomene relativ frecvente. Cele mai periculoase sînt moinele cu tempetaturi medii zilnice de 5°C căldură şi mai mult. În timpul acestor moine are loc reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă şi a celor pomicole şi este posibilă  vătămarea ulterioară a lor din cauza scăderii bruşte a temperaturii. Asemenea moine se observă aproape în fiecare an. În raioanele de nord ale republicii numărul zilelor cu moine nu este mare: în 50-70% ani – mai puţin de 5 zile pe iarnă şi numai în 10 % ani – mai mult de 11-20 zile. În restul teritoriului Republicii Moldova numărul zilelor cu moine se măreşte pînă la 5-10 (în 35-50% ani). Numărul zilelor cu moine mai mare de 11-20 are loc în 25-30% ani.

          Vătămarea culturilor pomicole cel mai des se observă în urma moinelor îndelungate de iarnă, care reduc semnificativ rezistenţa pomilor la ger. Deosebit de periculoase sînt moinele în a doua jumătate a iernii, deoarece pomii în timpul acesta adesea iesă din starea de repaus profund, îşi reiau vegetaţia, şi ulterior mugurii pot fi vătămaţi la temperaturi de 10-15°C frig.

          În perioada de iarnă culturile de toamnă în fond se află în stare de repaus. Cele mai nefavorabile condiţii pentru iernarea culturilor de toamnă se crează la temperatura minimă a aerului de 25°C frig şi mai scăzute şi a învelişului de zăpadă a cărui grosime nu depăşeşte 5cm. La astfel de îmbinări a temperaturii minime a aerului şi grosimii  învelişului de zăpadă, temperatura minimă la adîncimea nodului de înfrăţire coboară sub 15°C frig, ceea ce poate provoca vătămarea şi chiar peirea nodului de înfrăţire, adică şi a plantei în întregime. Astfel de îmbinări a temperaturii aerului şi grosimii învelişului de zăpadă pe cea mai mare parte a teritoriului republicii se observă în mai puţini de 5% ani.

          Iernarea semănăturilor de toamnă în mare măsură depinde de condiţiile vremii din perioada toamnă-iarnă, de rezistenţa semănăturilor faţă de temperaturile joase şi alte condiţii nefavorabile. Plantele bine înfrăţite şi înrădăcinate din toamnă, care au trecut o călire bună, sînt capabile să suporte la scăderea temperaturii solului la adîncimea nodului de înfrăţire pînă la 16-18ºC frig.

          Iernarea culturilor pomicole în majoritatea anilor decurge normal.

Coroanele pomilor fructiferi şi mugurii lor florari dorminzi pot suporta geruri de pînă la 25°C-30°C. Sistemul radicular al principalelor culturi pomicole rezistă în zona aflării majorităţii masei de rădăcini la temperaturi ale solului de pînă la 8-12ºC frig (vişinul pînă la 15ºC frig). Asemenea temperaturi joase ale solului în republică practic nu se înregistrează.

          Din iarnă viţa de vie de obicei iese în stare bună. În perioada repausului de iarnă viţa de vie suportă în general temperaturi de pînă la 12°C frig, iar unele soiuri chiar pînă la 15-20°C frig. În medie peirea ochiurilor la viţa de vie nu depăşeşte 10-20%.

Şeful CMşiPC                T. Bugaeva

  Şeful CAP                     T. Mironova  .