.

BULETIN LUNAR

 REFERITOR la calitatea mediului ambiant pe teritoriul

Republicii Moldova în luna decembrie,  2008

     

            Conform Regulamentului de activitate în vigoare, Direcţia Monitoring al Calităţii Mediului a Serviciului Hidrometeorologic de Stat efectuează monitoringul sistematic privind calitatea componentelor mediului ambiant (ape de suprafaţă, aer, sol, fondul radioactiv) pe teritoriul Republicii Moldova şi asigură autorităţile Statului, populaţia şi instituţiile cointeresate cu informaţia privind poluarea mediului.

            În luna decembrie 2008 pe teritoriul republicii s-a semnalat în fond vreme mai caldă ca de obicei, cu precipitaţii. Temperatura medie a aerului pe parcursul lunii a fost cu 1,5-3,0°C mai ridicată faţă de normă şi a constituit 0,6-2,8°C căldură. Suma precipitaţiilor căzute în decursul lunii a constituit 35-85 mm (1,0-2,5 norme lunare). Stratul de zăpadă s-a stabilit aproape pe tot teritoriul ţării în 24-25  decembrie cu grosimea de pînă la 10 cm.

            Pe parcursul lunii a predominat vreme cu caracter instabil. Precipitaţiile şi intensificarea vitezei vîntului pînă la 12-19 m/s au contribuit la dispersia nocivelor şi au dus la scăderea  nivelului  poluării atmosferei. În prima decadă a lunii s-a semnalat un regim termic neobişnuit de înalt, ce a contribuit la acumularea nocivelor în aer. În aceste zile s-a înregistrat nivelul sporit al poluării privind separat nocivele.

            Inversiunea termică de la suprafaţa terestră şi vîntul slab în orele nocturne s-au atestat în decursul 1 zi în mun. Bălţi şi or. Rîbniţa, contribuind la acumularea nocivelor periculoase de la sursele joase şi transportul auto. Pe parcursul a  5 zile s-a înregistrat inversiune termică ridicată, care a contribuit la acumularea nocivelor de la sursele înalte. Ceaţa, care s-a semnalat în decursul a 6 zile în mun. Chişinău; 4 zile în mun. Tiraspol; 1 zi în mun. Bălţi şi or. Rîbniţa, de asemenea, a contribuit la poluarea aerului atmosferic.

            În luna decembrie, comparativ cu luna noiembrie, nivelul poluării aerului în medie pe oraş a suportat următoarele modificări: a rămas la acelaşi nivel în mun. Tiraspol, Bender şi or. Rîbniţa; s-a redus neînsemnat  în mun. Bălţi.

            Poluare  ridicată a aerului  atmosferic în  medie pe oraş nu s-a semnalat.

            Privind separat nocivele s-a înregistrat un nivel sporit al poluării aerului cu fenol, pe data de 1 şi 8 decembrie, în mun. Tiraspol.

            În scopul reducerii nivelelor maxime  de  poluare  în luna decembrie  au fost transmise 12 avertismente pericol gradul 1, inclusiv cîte 5 avertismente pentru mun. Chişinău şi Bălţi, şi pentru or. Rezina – 2 avertismente.

             Municipiul Bălţi. Investigaţii asupra calităţii aerului pe parcursul lunii s-au efectuat în baza a 6 ingredienţi (suspensii solide, dioxid de sulf, sulfaţi solubili, monoxid de carbon, dioxid de azot şi formaldehidă) la 2 posturi staţionare de observaţii. În baza datelor obţinute s-a constatat că depăşirea normei medii zilnice sanitare s-a semnalat în decursul a 12 zile pentru suspensii solide şi 14 zile pentru formaldehidă. Valorile maxime ale concentraţiilori  medii lunare ce au depăşit CMAmd, au constituit - 0,2 mg/mc (1,3 CMA) pentru suspensii solide şi pentru formaldehidă - 0,004 mg/mc (1,3 CMA), iar concentraţia maximă momentană, nu a depăşit valorile CMA. Indicele complex al poluării aerului (IPA6) a constituit 4,14.

            Municipiul Tiraspol. Investigaţii asupra calităţii aerului pe parcursul lunii s-au efectuat în baza a 6 ingredienţi (suspensii solide, dioxid de sulf, monoxid de carbon, dioxid de azot, fenol şi formaldehidă) la 3 posturi staţionare de observaţii. În baza datelor obţinute s-a constatat că depăşirea normei medii zilnice sanitare s-a semnalat în decursul a 1 zi pentru suspensii solide şi  10 zile pentru fenol. Valoarile maxime ale concentraţiilor medii lunare, ce au depăşit CMAmd, au constituit - 0,005 mg/mc (1,6 CMA) pentru fenol, iar concentraţiile maxime momentane, au depăşit CMAmm timp de 1 zi cu maxima 6,0 mg/mc (1,2 CMA)  pentru monoxid de carbon, 2 zile cu maxima de 0,15 mg/mc (1,8 CMA) pentru dioxid de azot şi timp de 9 zile cu maxima de 0,042 mg/mc (4,2 CMA) pentru fenol. Indicele complex al poluării aerului (IPA6) a constituit 3,46.

            Oraşul Rîbniţa. Investigaţii asupra calităţii aerului pe parcursul lunii s-au efectuat conform a 4 ingredienţi (suspensii solide, dioxid de sulf, monoxid de carbon şi dioxid de azot,) la 2 posturi staţionare de observaţii. În baza datelor obţinute s-a constatat că depăşirea normei medii zilnice sanitare s-a semnalat în decursul a 8 zile pentru suspensii solide. Valoarea maximă a concentraţiei medii lunare, ce a depăşit CMAmd, a constituit - 0,2 mg/mc (1,3 CMA) pentru suspensii solide, iar concentraţia maximă momentană, ce a depăşit CMAmm timp de 1 zi a constituit - 6,0 mg/mc (1,2 CMA) pentru suspensii solide. Indicele complex al poluării aerului (IPA4) a constituit 2,21.

            Municipiul Bender. Investigaţii asupra calităţii aerului pe parcursul lunii s-au efectuat în baza a 5 ingredienţi (suspensii solide, dioxid de sulf, monoxid de carbon, dioxid de azot şi formaldehidă) la 4 posturi staţionare de observaţii. În baza datelor obţinute s-a constatat că depăşiri ale normei medii zilnice sanitare pentru formaldehidă s-au semnalat în decursul a 14 zile. Valoarea maximă a concentraţiei  medii lunare, ce a depăşit CMAmd, a constituit - 0,005 mg/mc (1,6 CMA) pentru formaldehidă, iar concentraţia maximă momentană, nu a depăşit valorile CMAmm. Indicele complex al poluării aerului (IPA5) a constituit 2,74.

            s.Mateuţi, r-nul Rezina. Investigaţii asupra calităţii aerului pe parcursul lunii la postul automat s-au efectuat în baza la 12 parametri,  inclusiv 7 poluanţi atmosferici (oxizii de azot,  dioxidul de sulf, hidrogenul sulfurat, monoxidul de carbon, ozonul troposferic) şi 5 parametri meteorologici (temperatura atmosferică, direcţia şi viteza vîntului, umeditatea relativă, presiunea atmosferică). În baza datelor obţinute s-au înregistrat 26 depăşiri ale valorilor concentraţiilor medii diurne pentru ozonul troposferic. Indicele complex al poluării aerului (IPA7) a constituit 5,165.

             Ceilalţi ingredienţi monitorizaţi n-au depăşit valorile CMA.

             În luna decembrie valorile echivalentului debitului dozei ambientale a radiaţiei-gama la cele 18 puncte de monitoring radiologic de pe teritoriul republicii s-au încadrat în limitele fondului natural de radiaţie. Astfel, la staţia meteorologică Chişinău, valorile echivalentului debitului dozei ambientale a radiaţiei-gama s-au situat în limitele: min = 4 mR/h, max = 23 mR/h, iar pe teritoriul republicii au variat:

  •  la Nord (staţiile Briceni, Soroca, Camenca, Bălţi, Rîbniţa, Mateuţi, Făleşti) în limitele: minima 7 mR/h (st Mateuţi), maxima 18 mR/h (st. Bălţi), media constituind 16 mR/h.

  •  în centru (staţiile Corneşti, Bravicea, Dubăsari, Chişinău, Bălţata, Bender, Tiraspol) în limitele: minima 4 mR/h şi maxima 23 mR/h ambele (st. Chişinău), media constituind 17 mR/h.

  •  la Sud (staţiile Ştefan Vodă, Leova, Comrat, Cahul) în limitele: minima 8 mR/h (st. Ştefan Vodă), maxima 19 mR/h (st , Comrat ), media constituind 15 mR/h.

            În rezultatul estimării valorilor echivalentului debitului dozei ambientale a radiaţiei-gama pe întreg teritoriul republicii, care s-au încadrat în limitele 4 – 23 μR/h, putem afirma, că pe parcursul perioadei menţionate, depăşiri ale limitei de avertizare (25 mR/h.) n-au fost înregistrate. Aceste valori nu prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător.

            Monitoringul calităţii apelor de suprafaţă, pe parcursul lunii s-a efectuat în 3 rîuri (Nistru, Prut şi Lăpuşna), unde s-au prelevat 5 probe. Probele au fost analizate în conformitate cu Regulamentul  bilateral de colaborare dintre Administraţia Naţională Apele Române, Direcţia Apelor Prut, Iaşi, România, cu Direcţia de Bazin Nistru-Prut din Cernăuţi a Comitetului de Stat pentru Gospodărirea Apelor din Ucraina şi conform Proiectului „Controlul Poluării din Agricultură”.

            În rezultatul analizelor s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiei maxime admisibile (CMA) pentru nitriţi0,108 mgN/dmc (5,4 CMA) şi pentru consumul biochimic de oxigen (CBO5) - 5,53 mgO2/dmc (1,8 CMA) în r.Lăpuşna, secţiunea s.Sărata Răzeşi.

            Ceilalţi ingredienţi n-au depăşit valorile CMA sau n-au fost depistaţi.                  

 În scopul efectuării monitoringului sistematic asupra nivelului de poluare a solului de pe cîmpuri agricole selectate pentru anul 2008 au fost analizate probe de sol pentru a determinarea pesticidelor organoclorurate din com. Corten, r-nul. Taraclia.

            Poluarea solului cu pesticide organoclorurate  (åDDT - suma p-p¢-DDT,  p-p¢-DDE,        p-p¢-DDD; åHCH - suma alfa-, beta-, gama- HCH; HCB) în probele analizate n-a fost înregistrată.

            Conţinutul maxim a pesticidelor organoclorurate a constituit:

  •   suma DDT – 0,0168 mg/kg (0,17 CMA),

  •   suma HCH – 0,0001 mg/kg (0,001 CMA),

  •   suma HCB – 0,0002mg/kg (0,007 CMA).

                                                                            Director                                   Valeriu CAZAC

 

 Ex: G.Gîlcă

     766855