.

 

Caracterizarea climatică şi agroclimatică a sezonului de vară

pentru teritoriul Republicii Moldova

 

          Începutul sezonului de vară convenţional se consideră trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 15ºC, ceea ce se semnalează în medie pe teritoriul republicii între 8 mai (Cahul) şi 19 mai (Briceni). În unii ani, în dependenţă de particularităţile proceselor sinoptice, termenii începutului verii se pot abate esenţial de la cei obişnuiţi. Cea mai timpurie vară pe parcursul întregii perioade de observaţii instrumentale s-a semnalat pe o mare parte a teritoriului republicii în decada a treia a lunii aprilie (a.1968), iar cea mai tîrzie – în prima decadă a lunii iunie (aa.1955, 1991).

          Temperatura medie multianuală a aerului pentru anotimpul de vară pe teritoriul republicii constituie +18,5..+21,0ºC. Cea mai caldă aproape pretutindeni a fost vara anului 2007, cînd temperatura medie a aerului în acest sezon a constituit +22..+25ºC, fiind mai ridicată faţă de normă cu 3-4ºC. Cea mai rece a fost vara anilor 1976 şi 1984, cînd temeperatura medie a aerului a constituit +16..+19ºC, fiind mai joasă faţă de normă cu 2ºC. Cea mai caldă luna a verii este iulie, temperatura medie a aerului pe teritoriul republicii în această lună constituie +19..+21ºC. În aceeaşi lună s-a semnalat cea mai înaltă temperatură a aerului în sezonul de vară din toată perioada de măsuratori instrumentale – +41,5ºC (Camenca, 21 iulie a.2007). Numărul total al zilelor cu temperatura aerului înaltă (30ºC şi mai ridicată) pentru acest sezon constituie în medie pe teritoriul republicii între 8 şi 27, iar cel mai mare – 37 (1946) - 60 de zile (2007). Numărul de zile cu valori ale temperaturii aerului de 35ºC şi mai ridicate constituie în medie pe teritoriul ţării între 1 şi 2 zile, iar cel mai mare – 8 (1946) - 21 de zile (2007). Temperatura minimală a aerului în acest sezon a coborît pînă la +1,6ºC (Briceni, 1 iunie 1955), iar la suprafaţa solului – pînă la -0,4ºC (Briceni, 1 iunie 1990).

          Vara, comparativ cu alte anotimpuri ale anului, cantitatea precipitaţiilor căzute variază în limite mari. Suma precipitaţiilor în parcursul sezonului pe teritoriul republicii constituie în medie 170-235 mm, dar în unii ani suma lor variază de la 37 mm (Cahul, a.1924) pînă la 531 mm (Chişinău, a.1948). Maximul zilnic de precipitaţii pe sezon în teritoriul republicii constituie de la 70 mm pînă la 220 mm.

Vara sînt frecvente ploile torenţiale, numărul zilelor cu precipitaţii constituie în medie  25-35 zile. Ploile torenţiale sînt insoţite de descărcări electrice (în medie pe sezon 17-25 zile) şi căderi de grindină (în medie pînă la 3-9 zile). Numărul zilelor cu ceaţă se reduce, comparativ cu sezonul de primăvara, în medie pînă la 1-6 zile.

          Pentru sezonul de vară cel mai mare pericol îl prezintă ploile torenţiale şi căderile de grindină intensivă, care se semnalează în fiecare an. Vîntul puternic este posibil o dată în 2 ani, iar vîrtejul – o dată în 10 ani. În afară de aceasta, un mare pericol pentru economia naţională îl prezintă secetele puternice, care se semnalează pe teritoriul Moldovei în medie o dată în 5 ani.

Condiţiile agrometeorologice a perioadei de vară pe teritoriul republicii  sunt, în fond, satisfăcătoare pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole.

          Conform datelor multianuale de la 20 mai pînă la 3 iunie se semnalează înspicarea grîului de toamnă.  Asigurarea bună şi satisfăcătoare cu umezeală a grîului de toamnă la momentul înspicării se semnalează în majoritatea raioanelor republicii. Rezervele medii multianuale de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 1m în această perioadă constituie 80-130 mm, doar în unele raioanele de sud-est ele nu depăşesc 60-75 mm. La începutul lunii (3-9 iunie) se semnalează înflorirea grîului de toamnă. Coacerea în lapte a boabelor are loc în jumătatea a doua a lunii iunie.În Republica Moldova perioada umplerii boabelor (fazele înflorirea-coacerea în lapte) durează în medie 15 zile. Asigurarea cu umezeală în timpul umplerii boabelor la grîul de toamnă este satisfăcătoare şi conţinutul ei în stratul de sol cu grosimea de 1m poate  varia de la 90 pînă la 120 mm în raioanele de nord ale republicii, în raioanele de sud – pînă la 60-110 mm. Coacerea în ceară intervine la sfîrşitul lunii iunie – prima decadă a lunii iulie. Recoltarea grîului de toamnă se efectuează, de regulă, în prima jumătate a lunii iulie. În timpul  lucrărilor de recoltare se menţine vreme foarte caldă. Precipitaţiile de scurtă durată sub  formă de averse nu crează întreruperi mari în lucrările de recoltare. Aproape în fiecare an din cauza ploilor puternice torenţiale şi vîntului se semnalează pătulirea semănăturilor cu grîu de toamnă în unele raioane ale republicii.

          La porumb procesul creşterii intense  a masei vegetale (frunzelor) începe după formarea frunzei a cincea, ceea ce are loc în  prima decadă a lunii iunie. Asigurarea cu umezeală a porumbului (în stratul de sol cu grosimea de 1m) pe parcursul perioadei de vegetaţie  în raioanele de sud nu depăşeşte 45-50 % din cantitatea optimală, în raioanele de nord şi de centru – 60-70 % din cea optimală. De aceia, pentru creşterea roadelor stabile de porumb pe teritoriul Republicii Moldova este necesară irigarea. În luna iulie, conform datelor medii multianuale, la porumb se semnalează fazele formarea şi înflorirea  paniculului. Temperatura medie zilnica a aerului în limitele de +19..+210C şi cantitatea suficientă de precipitaţii în această perioadă asigură dezvoltarea normală a porumbului. În luna august la  porumb se semnalează coacerea în lapte şi în ceară a boabelor. În această perioadă necesitatea plantelor de porumb în umezeală scade simţitor, rezervele medii multianuale de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 1m în această perioadă constituie 70-100 mm.

          La floarea-soarelui în a doua decadă a lunii iunie se semnalează formarea inflorescenţelor. Rezervele medii multianuale de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 0,5 m în această perioadă alcătuiesc circa 50-60 mm, fiind suficiente pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor de floarea-soarelui. În luna iulie la plantele de floarea-soarelui are loc creşterea intensivă a tulpinii şi formarea a florilor. În perioada înfloririi şi  umplerii seminţelor, în raioanele de nord ale republicii, în stratul de sol cu grosimea de 1m se conţine în jur de 100 mm de umezeală, în raioanele centrale şi de sud  conţinutul de umezeală este mai scăzut şi se află în limitele de 50-75 mm. În raioanele din nordul ale republicii coacerea seminţelor de floarea-soarelui are loc la sfîrşitul lunii august – începutul lunii septembrie, în raioanele centrale şi de sud – la mijlocul lunii august. Spre finele maturizării seminţelor de floarea-soarelui necesitatea în umezeală scade brusc: precipitaţiile abundente în această perioadă pot influenţa negativ asupra recoltei de seminţe, iar surplusul de umezeală poate provoca  putrefacţia capitulului florii-soarelui.

          La sfecla de zahăr în perioada iunie – prima jumătate a lunii august  se semnalează creşterea  şi îngroşarea rădăcinelor.  Condiţii favorabile pentru creşterea sfeclei de zahăr se crează atunci cînd rezervele de umezeală în stratul de sol cu grosimea de 1m constituie mai mult de 100 mm. În raioanele  de cultivare industrială a sfeclei de zahăr la începutul lunii iulie rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de 1m, sunt bune (130-170 mm) şi se menţin suficiente în majoritatea raioanelor pînă la sfîrşitul lunii. Începînd cu decada a treia a lunii august la sfecla de zahăr se semnalează îngălbenirea frunzelor exterioare. La sfîrşitul lunii august necesitatea plantelor de sfeclă de zahăr în umezeală se reduce esenţial, iar rezervele de umezeală productivă, de obicei, în această perioadă constituie 65-85 mm.

          La viţa de vie conform datelor medii multianuale în prima jumătate a lunii iunie se semnalează înflorirea. În luna iulie în livezi continua creşterea fructelor, deasemenea, coacerea caiselor, piersicelor, prunelor, soiurilor timpurii de mere şi pere.

          În luna iulie la viţa de vie are loc creşterea boabelor, iar la sfîrşitul lunii strugurii la soiurile timpurii  ating, de obicei, coacerea tehnică. În raioanele din sudul ale republicii la sfîrşitul lunii august se semnalează maturizarea deplină a strugurilor în plantaţiile de viţa de vie.     

          Cele mai optimale condiţii  de umezeală în perioada de la începutul înfloririi pînă la coacerea strugurilor se formează atunci cînd rezervele de umezeală productivă în stratul de sol cu grosimea de un metru ating 130-160 mm (70-90 % din capacitatea minimă de reţinere a umezelii). Rezervele reale de umezeală în majoritatea raioanelor republicii constituie în această perioadă 100-140 mm.

          În perioada vegetaţiei de vară un mare prejudiciu  viţei de vie aproape anual este provocat de aşa fenomene nefavorabile, ca grindina şi vîntul puternic care provoacă vătămarea mecanică a lăstarilor şi  strugurilor.

 

            Şeful CMMC                 T. Bugaeva

             Şeful CMA                    T. Mironova