|
I N F O R M A Ţ I E privind condiţiile de iernare a culturilor de toamnă şi plantaţiilor multianuale la situaţia din 31 ianuarie 2007
Toamna anului 2006 a fost caldă şi în general cu deficit mare de precipitaţii, îndeosebi pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie. Temperatura medie a aerului pe parcursul sezonului de toamnă a constituit în teritoriu 10-12ºC căldură, depăşind norma cu 1,5-2ºÑ, ceea ce în raioanele de nord se semnalează o dată în 20 ani, iar în cele centrale şi de sud – o dată în 10 ani. Cantitatea precipitaţiilor căzute pe parcursului sezonului de toamnă a constituit, în fond, 50-90 mm, sau 50-70% din normă. Asemenea deficit de precipitaţii toamna se semnalează în medie o dată în 3-5 ani. La începutul toamnei ( septembrie) au căzut precipitaţii esenţiale, ce pe deplin a favorizat semănatul culturilor de toamnă. Pe terenurile preconizate culturilor de toamnă, rezervele de umezeală productivă în stratul arabil al solului la începutul lucrărilor de semănat au fost, în fond, bune şi constituiau 20-35 mm (90-150 % faţă de normă), izolat satisfăcătoare – 5-15 mm (25-75% faţă de normă). Agricultorii au început semănatul grîului de toamnă în a treia decadă a lunii septembrie ( termeni optimi –5-20 septembrie). Unele gospodării au finisat semănatul în intervalul 5-22 septembrie. Dezvoltarea culturilor cerealiere în toamna anului 2006 a avut loc cu o întîrziere de 2-3 săptămîni faţă de datele medii multianuale din cauza semănatului în termeni tîrzii. În a doua jumătate a toamnei, din cauza deficitului de precipitaţii, condiţiile de creştere şi dezvoltare a culturilor de toamnă în unele raioane ale republicii au fost nu pe deplin favorabile. În rezultatul vremii calde, semnalată pe parcursul lunii decembrie, întreruperea vegetaţiei culturilor de toamnă a avut loc doar pe 19-20 decembrie, fiind cu 25-30 zile mai tîrziu faţă de datele medii multianuale. Pe o mare parte terenurilor cercetate, culturile de toamnă au intrat în iarnă bine înfrăţite. Izolat la culturile de toamnă s-a semnalat formarea frunzei a treia, aceste semănături au intrat în iarnă slab dezvoltate, cu rezistenţă slabă la frig şi cu un conţinut mic de substanţe de protecţie. În momentul întreruperii vegetaţiei, înălţimea culturilor de toamnă a constituit, în fond, 15-25 cm, la cele semănate tîrziu - 5-10 cm. Plantele înfrăţite au format în medie 1,5-3,5 lăstari laterali. În momentul întreruperii vegetaţiei rezervele de umezeală productivă pe terenurile cu culruri de toamnă în stratul arabil al solului au constituit, în fond, 15-30 mm, izolat în raioanele centrale şi de sud - 3-5 mm, în stratul de sol cu grosimea de un metru pe o mare parte a teritoriului republicii – 90-135 mm, în unele raioane centrale şi izolat în cele de sud – 30-60 mm. Vremea neobişnuit de caldă, stabilită în ianuarie a.2007, a fovorizat reluarea vegetaţiei culturilor de toamnă (16.01-20.01) pe tot teritoriul republicii. Plantaţiile multianuale s-au aflat, în fond, în stare de repaus, doar în unele raioane din sudul republicii, unde pînă la 31 ianuarie s-a acumulat 20-30°C căldură efectivă (pe parcursul a 5-10 zile la rînd temperatura medie zilnică a aerului s-a ridicat pînă la 5°C căldură şi mai sus), la culturile pomicole (persic, abricos, cireş şi prun) s-a observat umflarea slabă a mugurilor. În rezultatul scăderii temperaturii medii zilnice a aerului pînă la 3°C căldură şi mai jos, în 26 ianuarie s-a întrerupt vegetaţia culturilor de toamnă. Condiţiile de iernare a culturilor de toamnă şi a plantaţiilor multianuale în luna ianuarie au fost satisfăcătoare. Temperatura minimă a aerului în ianuarie a scăzut pînă la 8-13°C frig, iar temperatura minimă a solului la adîncimea nodului de înfrăţire a culturilor de toamnă (3 cm) a scăzut pînă la 1-60C frig, fiind cu mult mai ridicată faţa de valorile critice (-15°C). Rezultatele investigaţiilor la semănăturile de toamnă şi plantataţiile multianuale, efectuate pe 25 ianuarie 2007 de către specialiştii staţiilor şi posturilor agrometeorologice ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat, au arătat, că pe 90% din suprafeţele însemînţate culturile de toamnă se află în faza de înfrăţire, pe 10% - în faza răsărire – formarea frunzei a treia. Plantele înfrăţite au format în medie 1,5-3,5 lăstari laterali şi au atins înălţimea de 15-25 cm. Starea culturilor de toamnă este preponderent bună, izolat – satisfăcătoare. Plantaţiile multianuale se află în stare de repaus vegetativ.
06.02.2007 Şeful CPA T.Mironova |