14 octombrie 2009 – Ziua internaţională pentru

                       reducerea pericolului dezastrelor                               

        Conform Rezoluţiei nr.56/195 din 21 octombrie 2001 Asambleea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis ca în fiecare an să fie sărbătorită Ziua Internaţională pentru Reducerea Pericolului Dezastrelor, în a doua miercuri a lunii octombrie. Anul acesta Ziua Internaţională pentru Reducerea Pericolului Dezastrelor va fi sărbătorită pe 14 octombrie.

       Societatea umană supravieţuieşte astăzi într-un mediu natural-antropic în permanentă schimbare, fiind expusă unei mari diversităţi de situaţii mai mult sau mai puţin periculoase, generate de numeroşi factori, atît de provenienţă naturală, cît şi antropică. Manifestările frecvente ale fenomenelor naturale extreme pot avea o influenţă directă asupra sănătăţii şi nivelului de trai al fiecărei persoane, precum şi societăţii în ansamblu.

       Într-un termen destul de scurt hazardurile pot submina serios rezultatele investiţiilor pentru dezvoltare şi rămîn unul din cele mai serioase obstacole în realizarea dezvoltării durabile şi diminuării sărăciei pe planeta noastră. În ultimele trei decenii, diferitele calamităţi naturale au generat pe Terra peste trei milioane de victime, au cauzat boli, sărăcie şi multiple suferinţe pentru un miliard de oameni, precum şi pagube materiale de sute de miliarde de dolari.

       Este ştiut că 90% din toate calamităţile stihinice sunt legate de vreme, climă şi apă. Statistica din ultimul deceniu arată, că numărul total de calamităţi stihinice, inclusiv cele hidrometeorologice, au tendinţă de creştere atît după intensitate cît şi după frecvenţa lor. Aceasta duce la creşterea pagubelor materiale şi a numărului de jertve umane.

       Teritoriul Moldovei prin amplasarea geografică şi particularităţile naturale este afectat mai frecvent de aşa fenomene naturale de risc ca: cutremure de pămînt, alunecări de teren, inundaţii, ploi torenţiale abundente, uneori însoţite de grindină şi furtuni puternice, temperaturi caniculare de lungă durată, secete, ninsori abundente, îngheţuri timpurii de toamnă ori tardive de primăvară, căderi masive de polei.

       Perioada actuală se caracterizează printr-o tendinţă evidentă de sporire a cantităţii anuale de precipitaţii (cu circa 5-10% faţă de începutul secolului XX), însoţită de creşterea semnificativă a contrastelor sezoniere şi a variabilităţii regionale a climei.

       Teritoriul Moldovei este foarte dens populat, iar peisajele naturale sunt extrem de valorificate (peste 90%), fapt ce sporeşte semnificativ riscul dereglării proceselor naturale obişnuite şi transformarea lor în procese extreme. Tocmai sporirea excesivă şi necontrolată a presiunii antropice a condiţionat, în mare măsură, acutizarea evidentă a manifestării multiplelor fenomene şi procese extreme.

       De exemplu, uraganele puternice, seceta excesivă şi inundaţiile vaste din vara anului 1994 au provocat numeroase jertfe omeneşti şi pagube materiale economiei naţionale, estimate oficial la peste două miliarde lei moldoveneşti. Un impact deosebit de grav au avut secetele puternice din anii 2002, 2003 şi îndeosebi seceta catastrofală din anul 2007 cînd prejudiciul material a atins suma de 1 miliard dolari SUA.

       Mari prejudicii au fost pricinuite de alunecările de teren, ploile abundente şi inundaţiile din vara anului 2005, precum şi o serie de alte fenomene extreme manifestate pe parcursul ultimilor ani. În iulie-august 2008 Ucraina, România şi Republica Moldova au fost lovite de una din cele mai grave inundaţii din ultimele două secole.

       Deşi toate aceste hazarduri naturale provoacă pagube enorme economiei naţionale, influienţînd drastic asupra bunăstării materiale, iar deseori punînd în mare pericol nu numai sănătatea dar şi viaţa oamenilor, pînă în prezent ele rămîn a fi insuficient studiate.

       Conform estimărilor experţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), anual omenirea cheltuie pentru lichidarea consecinţelor diverselor calamităţi naturale o sumă uriaşă de peste 100 miliarde de dolari SUA. Toate acestea şi multe alte fenomene naturale de risc din ultimele decenii au condiţionat necesitatea intensificării activităţilor de prevenire si minimalizare a consecinţelor hazardelor naturale, atît in plan naţional, cit şi internaţional, a cooperării internaţionale în domeniu.

       Această necesitate a fost menţionată într-un şir de documente internaţionale şi, în prim plan, în Declaraţia Mileniului (Rezoluţia 55/2 a Adunării Generale ONU, New Yorc, 2000), care enunţă principiile şi valorile fundamentale de dezvoltare durabilă ale societăţii umane în secolul al XXI-lea. Acest document specifică in mod particular “…necesitatea de a întreprinde eforturi comune pentru a preveni si reduce efectele dezastrelor atît naturale cit si celor provocate de om”. Aceasta stipulare poate fi calificata drept unul din scopurile milenare, care trebuie realizat de către comunitatea internaţionala pînă in a. 2015.

       Ţinînd cont de esenţa declaraţiei in acest sens, putem menţiona ca centrul de greutate a activităţilor in domeniu se pune nu pe lichidarea consecinţelor hazardurilor, adică pe acţiuni de refacere ori redresare a situaţiilor provocate de aceste dezastre, ci pe acţiuni de prevenire a lor. Practica ultimilor decenii a demonstrat deja ca este cu mult mai eficient de a investi in prevenirea hazardelor decît in lichidarea consecinţelor acestora.

       Luînd in consideraţie proporţiile mereu crescînde ale consecinţelor dezastrelor naturale, această problemă tot mai frecvent apare în prim plan in agenda multor agenţii de dezvoltare internaţională si de asistentă pentru ţările slab dezvoltate sau cele in curs de dezvoltare. Daca la etapa anterioara aceste instituţii erau preocupate mai mult de acţiunile de “răspuns” la fenomenele deja manifestate, atunci în ultimele doua decenii ele se concentrează tot mai mult asupra acţiunilor ce ţin de pregătirea către aceste fenomene, minimalizarea si prevenirea impactului lor, inclusiv asupra instruirii angajaţilor din domeniu.

       Devine tot mai evident că investiţiile relativ–modeste în pregătirea către dezastrele naturale pot reduce esenţial numărul deceselor, pot salva bunuri materiale enorme, pot reduce costul acţiunilor de refacere după ce aceste fenomene au avut loc. În acest context, mai multe organizaţii internaţionale, instituţii de asistenţă internaţionala şi-au elaborat strategii proprii, au creat unităţi specializate care activează in acest domeniu.

       Deşi majoritatea fenomenelor extreme încă nu pot fi complet combătute, cunoaşterea prealabilă a arealului şi intervalelor posibile de manifestare a lor ar diminua semnificativ impactul distructiv al acestora. De exemplu, cunoscînd din primăvară că vara anului respectiv urmează să fie excesiv de secetoasă, pot fi semănate doar culturile rezistente la secetă.

       În condiţiile Moldovei, elaborarea metodicii de predicţie de lungă durată a vremii şi fenomenelor nefavorabile devine foarte actuală, fiindcă, pe parcursul ultimilor ani, a sporit evident nu numai amplitudinea, dar şi frecvenţa repetării calamităţilor naturale. Dacă, pe parcursul perioadei istorice, revin, în medie, doar două fenomene extreme pe an, pe parcursul ultimelor decenii au fost semnalate cîte 6-10 cazuri pe an.

       Nivelul actual scăzut de investigare a fenomenelor extreme se datorează nu numai dificultăţii problemei în cauză, dar şi faptului că nu sunt încă perfecte abordările şi procedeele metodice existente de cercetare în domeniul dat. Reducerea efectelor negative a acestor calamităţi implică studierea profundă, interdisciplinară a acestor fenomene de risc, a variabilităţii climei, a vulnerabilităţii populaţiei şi economiei, a circumstanţelor concrete şi cauzelor apariţiei fenomenelor extreme.

       În mod deosebit, necesită perfectarea continuă a metodelor de predicţie şi a sistemelor de avertisment în scopul informării prealabile, educării şi conştientizării populaţiei despre pericolul real al acestor fenomene.

       În atenuarea efectelor dăunătoare, fundamental este comportamentul coerent al indivizilor, direct şi indirect, implicaţi. Adoptarea unui comportament coerent este posibilă dacă există şi este răspîndit cultul protecţie civile, ale cărui componente evidente sunt educaţia şi pregătirea pentru risc. Nivelul de pregătire către situaţiile excepţionale majorează capacitatea populaţiei de a răspunde cu siguranţă la hazarduri si de a trece peste ele. Guvernul trebuie sa creeze astfel de sisteme de pregătire către hazarduri care sunt relativ simple si pot fi aplicate in cazul tuturor hazardurilor posibile.