32 °C Chișinău
  • Baltata
  • Balti
  • Bravicea
  • Briceni
  • Cahul
  • Camenca
  • Ceadir-Lunga
  • Chișinău
  • Codrii
  • Comrat
  • Cornesti
  • Dubasari
  • Falesti
  • Leova
  • Ribnita
  • Soroca
  • Stefan-Voda
  • Tiraspol

C

Cantitate de precipitaţii – grosimea stratului de apă provenit din precipitaţiile solide sau lichide căzute într-un interval de timp dat. Cantitatea de precipitaţii se măsoară cu pluviometrul şi se exprimă în milimetri.

CAPE (Convective Available Potential Energyenergia potenţială convectivă disponibilă) – indicator de instabilitate, definit prin flotabilitatea pozitivă a unei particule ascendente integrată pe verticală.

Ceaţă – fenomen meteorologic exprimat prin picături foarte mici de apă suspendate în atmosferă la suprafaţa Pamîntului, care reduce vizibilitatea orizontală la mai puţin de 1000 m.

Centru de prognoze – unităţi teritoriale în care se colectează date meteorologice, se întocmesc hărţi sinoptice şi se elaborează prognoze ale vremii.

Cer – în meteorologie termen de uz curent pentru a indica gradul de acoperire şi felul norilor (de exemplu: cer senin, cer acoperit, cer noros etc.)

Chiciură – cristale de gheaţă, albe, fărîmicioase, asemănătoare cu zăpada, care se formează predominant pe ramuri, conductori, colţurile şi muchiile obiectelor, în general pe timp geros, în prezenţa ceţii şi a vîntului slab.

Chiciurometru – instalaţie utilizată pentru măsurarea depunerilor de gheaţă pe conductori.

Ciclon, depresiune – perturbaţie atmosferică cu presiune scăzută şi cu o circulaţie a aerului în jurul centrului în sensul invers acelor de ceasornic în emisfera nordică şi în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică. În stratul de frecare vîntul are componenta orientată către centru conform gradientului baric. Datorită orientării vîntului către centrul ciclonului, în partea sa centrală domină mişcările ascendente. Faţă de anticicloane, cicloanele determină vreme în general închisă, cu precipitaţii şi vînturi puternice.

Ciclon în stare de umplere – ciclon în fază finală de dezvoltare de la momentul creşterii intensive a presiunii atmosferice în centru pînă la dispariţia circulaţiei ciclonale închise.

Ciclon secundar – sistem baric cu dimensiuni mai mici aflat la periferia ciclonului principal. Sinonim: minimum asociat.

Ciclon sudic – ciclon care se deplasează spre teritoriul Europei din latitudini mai sudice: dinspre Marea Mediterană, Balcani, Marea Neagră şi Marea Caspică. Cicloanele sudice au o asimetrie termică pronunţată; iarna aduc ninsori abundente şi viscol, iar vara ploi torenţiale, averse, descărcări electrice.

Ciclon tînăr – ciclon în faza a doua de formare, de la momentul apariţiei primei izobare închise pînă în momentul încetării procesului intensiv de adîncire.

Circulaţia generală a atmosferei – ansamblu de mişcări la scară mare a atmosferei. În sens larg, circulaţia atmosferică principală sau primară. Circulaţia generală a atmosferei este în linii mari, legată de apariţia şi de deplasarea ciclonilor şi anticicloanelor, din care cauză ea are un caracter complex şi schimbător. Circulaţia generală ia naştere sub influenţa bilanţului radiativ neomogen de la diferitele latitudini pe uscat şi pe oceane; mecanismul ei se complică datorită influenţei frecării şi a rotaţiei Pămîntului asupra curenţilor de aer şi ca urmare a formării de unde şi turbionare.

Cîmp baric – distribuţie spaţială a presiunii atmosferice. Cîmpul baric este un cîmp scalar care se caracterizează printr-un sistem de suprafeţe de egală presiune (izobarice). Cîmpul baric se reprezintă la sol prin izobare, iar la înălţimi prin izohipse.

Clasificarea climatelor – împărţirea tipurilor de climate, observate pe suprafaţa globului pămîntesc sau pe porţiuni ale acesteia, după diferite criterii, unele după indici indirecţi, iar altele după indici de origine.

Climatologie – ştiinţa despre climă, care se ocupă cu descrierea climatelor diferitelor regiuni ale globului pămîntesc, clasificarea şi studiul răspîndirii acestora în legătură cu procesele genetice şi factorii geografici, studiul climatelor trecutului istoric şi geologic al Pămîntului.

Coeficient hidrotermic – indicator relativ (fără unitate de măsură) a stării de hidratare a teritoriului. Se determină prin raportul cantităţii de precipitaţii (R) pentru perioada cu temperatura medie zilnică a aerului mai mare de 10°C şi al sumei temperaturilor medii zilnice pentru această perioadă, micşorată de 10 ori (caracterizează suficient de exact evaporarea).

Condiţii de vreme – totalitatea şi succesiunea elementelor şi fenomenelor meteorologice la un moment dat sau într-un interval de timp dat.

Confortul vremii – totalitatea condiţiilor meteorologice şi altor condiţii în care omul se simte confortabil. Situaţii confortabile pot fi observate pe tot parcursul anului (atît în perioadă caldă, cît şi în cea rece). Pentru acest confort este nevoie de soare, calm atmosferic, aer curat şi vestimentaţie corespunzătoare vremii.

Constantă solară (IO) – fluxul de energie termică unitară primită de la Soare, măsurată în straturile superioare ale atmosferei, perpendicular pe direcţia razelor solare. Valoarea general acceptată – I≈ 1350 W/m2.

Contaminare radioactivă – contaminarea unui material, a unei suprafeţe, a unui mediu oarecare sau a unei persoane cu substanţe radioactive, care include atît contaminarea externă, cît şi contaminarea internă, indiferent de calea de încorporare.

Convecţie – transport vertical al maselor de aer, care apare sub influenţa flotabilităţii şi încălzirii neomogene a aerului în straturile inferioare. Datorită diferenţelor de temperatură, aerul cald se ridică, iar cel rece coboară, înlocuindu-l. Mişcările convective ascendente şi descendente formează aşa numitele celule de convecţie.

Creşterea nivelului apei – ridicarea nivelului apei în rîu sau lac, exprimată prin creşterea cotei la miră.

Curbă de stare – curbă pe diagrama aerologică, care reprezintă schimbarea temperaturii într-un volum de aer ascendent convectiv.

Curbă de stratificare a temperaturii – linie pe diagrama aerologică, care reprezintă distribuirea temperaturii aerului pe verticală.

Curcubeu – fenomen meteorologic optic, care este reprezentat prin grupuri de arcuri concentrice, colorate în gama de la violet spre roşu, produse de lumina solară sau lunară pe un ecran de picături de apă în atmosferă (picături de ploaie, burniţă sau ceaţă).

Curent (de apă) – masă de apă care curge într-o conductă deschisă sau închisă, un jet de apă care iese dintr-un orificiu sau o masă de apă subterană în mişcare.

Curent ascendent – curent de aer care se deplasează din straturile inferioare spre cele superioare ale atmosferei, avînd în general viteză redusă. Se înregistrează mai ales în partea centrală a ciclonilor şi talvegurilor, mai rar în caz de convecţie şi cu o intensitate sporită în norii orajoşi.

Curent descendent – curent de aer care se deplasează din straturile superioare spre cele inferioare ale atmosferei. Are o deplasare în general lentă şi se produce mai ales în partea centrală a anticicloanelor, dorsalelor şi cu intensitate mai mare în norii orajoşi.

Curent de aer – sistem de vînturi deasupra unei porţiuni mai mari sau mai mici a suprafeţei terestre, într-un strat mai gros sau mai subţire al atmosferei, care reprezintă un tot unitar avînd oarecare stabilitate în timp.

Curent vertical laminar – curent de aer care apare sub influenţa forţelor de frecare în stratul limită al atmosferei şi a variaţiei mişcărilor atmosferice.

Curosivo – curent oceanic cald, a cărui ramură principală traversează periferia vestică a Oceanului Pacific în direcţia nord-est, încadrîndu-se apoi în Oceanul Îngheţat de Nord în curentul general de apă vest-est.

Curs de apă – masă de apă care de obicei curge într-o albie naturală.