|
17 iunie - ziua mondială pentru combaterea deşertificării - 2010
"Îmbunătăţirea calităţii solului oriunde, îmbunătăţeşte viaţa pretutindeni "
Deşertificarea se consideră una din principalele probleme economice globale, în special din cauza legăturii reciproce dintre degradarea terenurilor şi producţia alimentară. Desertificarea este procesul de degradare a terenurilor provocat de variaţiile de clima si impactul uman. Ea afecteaza în special terenurile uscate care sunt deja fragile din punct de vedere ecologic. Conform evaluării Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Ambiant din cauza procesului de deşertificare au fost afectate grav peste 40 mln. ha. Anual peste 900 mln. oameni sunt supuşi influenţei negative a proceselor de deşertificare. Din cauza încălzirii globale a climei, devin din ce în ce mai frecvente şi mai intensive secetele care cuprind noi zone agricole. Seriozitatea acestor probleme (seceta şi deşertificarea) la nivel global şi necesitatea combaterii acestor calamităţi naturale la nivel internaţional, au condus la adoptarea pe 17 iunie 1994 la Paris a Convenţiei ONU pentru combaterea Deşertificării (UNCCD), care a intrat în vigoare la 26 decembrie 1996. Pînă în prezent la Convenţie au aderat 186 ţări, iar Ziua de 17 iunie a fost declarată – Ziua Mondială pentru combaterea deşertificării. În acest an, sloganul celebrării este “Îmbunătăţirea calităţii solului oriunde, îmbunătăţeşte viaţa pretutindeni”. Anul 2010 este dedicat la nivel internaţional biodiversităţii. Astfel, scopul UNCCD este sensibilizarea publicului faţă de faptul că deşertificarea, degradarea solului şi secetele afectează dramatic biodiversitatea solului. Există o legătură strînsă între bunăstarea ecosistemului şi solurile biodiversificate. Solurile sănătoase dau naştere vieţii, iar sănătatea solului depinde de modul de utilizare a acestuia de către noi toţi. Atitudinea noastră faţă de sol determină calitatea şi cantitatea alimentaţiei noastre şi modul în care ecosistemele ne servesc. Această problemă este foarte actuală şi pentru republica noastră. Exploatarea terenurilor agricole peste limitele admisibile ale fondului funciar, defrişarea pădurilor şi desţelenirea stepelor, parcelarea excesivă a terenurilor agricole în rezultatul privatizării, folosirea tehnologiilor dăunătoare din punct de vedere ecologic, au condus la reducerea considerabilă a productivităţii şi au avut un impact distructiv asupra solului. Evaluarea actuală a fertilităţii solului şi deşertificării. În Republica Moldova procesele de degradare a solurilor şi deşertificare sunt condiţionate atît de condiţiile naturale cît şi de factorii antropici. Din condiţiile naturale se evidenţiază fenomenele climatice (ploile torenţiale, perioadele frecvente de uscăciune şi secetă, vînturile puternice), relieful accidentat, litogeneza şi compoziţia rocilor de la suprafaţa terestră. În prezent, pe teritoriul republicii circa 40% din terenurile agricole au soluri erodate de diferite grade: slab erodate – 23,2%, moderat – erodate – 11,7 şi puternic erodate – 4,9%. În fiecare an suprafaţa terenurilor erodate creşte în medie cu 0,9%, iar pierderile anuale de sol fertil sunt estimate la 26 milioane tone. Bilanţul humusului este profund deficitar, rezervele de humus se micşorează anual cu circa 1t/ha, elementele nutritive cu 180 – 200 kg/ha. Se intensifică procesele negative, care conduc la degradarea însuşirilor fizice şi chimice ale solurilor (destructurarea, tasarea, salinizarea, dehumificarea. Într-o stare deplorabilă se află sistemele de irigaţie. Măsurile întreprinse de către stat privind melioraţia solurilor nu corespund încă intensităţii degradării lor. Prejudiciul cauzat economiei naţionale de pierderea producţiei prin degradarea solului însumează circa 3,1 miliarde lei (251 milioane USD) anual. Degradarea învelişului de sol şi aridizarea climei în perioada primăvară-vară conduce la intensificarea şi extinderea proceselor de deşertificare a terenurilor. Identificarea necesităţilor pentru combaterea proceselor de degradare a solurilor şi deşertificării. Recunoscînd pericolul degradării terenurilor care se intensifică Republica Moldova la 24 decembrie 1998 prin Hotărîrea Parlamentului nr. 257 – XIV a aderat la Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD). Aderînd la Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării Republica Moldova urma să:
În conformitate cu această Hotărîre a Parlamentului a fost elaborat şi aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 367 din 13 aprilie 2000 „Programul Naţional de Acţiuni pentru combaterea deşertificării în Republica Moldova”. Programul nominalizat prevede: determinarea factorilor care contribuie la intensificarea deşertificării; elaborarea şi realizarea măsurilor practice cu privire la combaterea deşertificării şi atenuarea urmărilor secetelor; menţinerea fertilităţii terenurilor care sunt afectate de procesele deşertificării. Conform Programului Naţional de Acţiuni în faţa Ministerelor de resort şi Organelor Administraţiei publice locale au fost puse sarcini concrete şi termeni stricţi de realizare a lor, deoarece situaţia este destul de acută. Realizarea acţiunilor indicate va permite organizarea în republică a Sistemului de Monitoring Ecologic Integrat (inclusiv monitorizarea proceselor de deşertificare). În cadrul Programului Naţional de Acţiuni sunt prezentate detaliat direcţiile de bază, realizarea cărora va contribui la lichidarea neajunsurilor în domeniul agriculturii, urbanizării, industriei, energeticii şi transportului, importanţă semnificativă pentru prevenirea sau diminuarea proceselor de deşertificare. Măsurile de atenuare şi combatere a deşertificării. Combaterea deşertificării reprezintă o parte componentă a folosirii complexe raţionale a resurselor de sol în regiunile secetoase în vederea dezvoltării societăţii pe termen lung. Printre cele mai importante activităţi îndreptate spre combaterea proceselor de deşertificare în Republica Moldova sunt următoarele:
Cu sprijinul comunităţii internaţionale în anii 1998-2000 a fost întreprinsă o sistematizare a informaţiei privind terenurile degradate. În baza acestei evaluări, au fost editate hărţi ale zonelor domeniul agriculturii şi protecţiei mediului au fost introduse aspecte privind managementul durabil al terenurilor şi combaterea deşertificării. De asemenea, ţara a beneficiat de asistenţă tehnică şi financiară pentru elaborarea Programului Naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării şi a Rapoartelor Naţionale privind implementarea Convenţiei în Republica Moldova (a.2000, 2002, 2006). Acum are loc elaborarea celui de-al patrulea Raport Naţional. Eficienţa cadrului instituţional ce ţine de protecţia mediului înconjurător, inclusiv lupta cu secetele şi deşertificarea, este asigurată prin realizarea actelor legislative existente în domeniu. Cele mai importante sunt:
Executarea actelor legislative la compartimentul dat are loc prin procesul de interacţiune şi cooperare între ministerele de resort şi alte autorităţi administrative centrale. Procesul implementării prevederilor UNCCD în Republica Moldova este coordonat de către Grupul de lucru (GL), creat în cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, subordonat Ministerului Mediului. Membrii GL au fost delegaţi în cadrul acestui organ de către instituţiile corespunzătoare, avînd în vedere cunoştinţele şi experienţa de muncă în domeniul combaterii degradării solului. Grupul de lucru a efectuat treninguri pentru agenţii economici şi altor grupe de populaţie. Se organizează conferinţe, seminare, şedinţe de lucru cu atragerea reprezentanţilor administraţiei publice locale, fermierilor, elevilor, tineretului orientate spre ridicarea nivelului de informare a populaţiei privind problemele degradării terenurilor în Republica Moldova. Au fost publicate: monografia ştiinţifică “Degradarea terenurilor în Republica Moldova”; “Agenda elevului” pentru lecţia de ecologie; bucletul “Să păstrăm planeta noastră”; placarda “Deşertificarea în Republica Moldova”; filmul video “Problemele deşertificării în Republica Moldova”. A fost efectuat concursul desenelor pentru copii “Degradarea terenurilor – văzută de copii”. A fost pregătit şi inclus în programul de studii cursul de lecţii cu privire la problemele secetelor şi deşertificării pentru studenţii specialităţii “Agronomie” etc. Pentru intensificarea şi mobilizarea resurselor în domeniul ocrotirii naturii în republică s-a realizat Proiectul privind sinergismul celor trei Convenţii ale ONU, care au fost adoptate în anul 1992 la Rio-de-Janeiro – Schimbarea climei, Menţinerea biodiversităţii şi Combaterea Deşertificării. În planul Grupului de lucru sunt prevăzute astfel de măsuri ca: elaborarea Planurilor regionale de Acţiuni cu privire la combaterea deşertificării; formarea reţelei de informaţii; modernizarea sistemului de monitoring a secetelor; pronosticul aridizării climei republicii pînă în anul 2100; modernizarea bazei de date privind degradarea terenurilor, resurselor acvatice şi climatice, şi alte măsuri. Pentru fortificarea capacităţilor de realizare a obiectivelor Convenţiei menţionate în Republica Moldova sînt necesare mai multe acţiuni de instruire şi sensibilizare a populaţiei care ar cuprinde:
Dr. Ilie BOIAN, coordonator naţional al Convenţiei ONU pentru combaterea deşertificării, director al SHS
|
|